„Te-am iubit așa cum m-ai iubit și tu, ca un nebun, ca un strigoi, fără să înțeleg ce fac, fără să înțeleg ce se întâmplă cu noi, de ce am fost ursiți să ne iubim fără să ne iubim, de ce am fost ursiți să ne cautam fără sa ne intalnim…”(…)
„Mă întreb, bunăoară, dacă nu cumva în ziua când am început să iubesc nu s-a întâmplat ceva lângă mine, ceva pe care eu nu l-am văzut sau pe care nu l-am înțeles și prin ignorarea căruia m-am abandonat, fără luciditate, cu totul, iresponsabil, intâmplărilor.
Te trezesti că ai devenit ceva, aproape fără să-ți mai amintești inceputurile acestei transformări.”
Mircea Eliade, Nunta în cer
